7 minuni ale YMCA

În perioada 20 Martie 2009 – 30 Aprilie 2009, Asociaţia YMCA Baia Mare desfăşoară
proiectul “7 MINUNI ALE YMCA-ului” care îşi propune promovarea voluntariatului prin implicarea civică în rândul tinerilor, a sentimentului umanitar, a prieteniei, a creativitatii, toate acestea prin realizarea a 7 actiuni – “7 minuni”.

o-sansa

Actiunile din cadrul proiectului au ca scop prevenirea marginalizării sociale şi reintegrarea socială a persoanelor provenind din medii defavorizate – copiii instituţionalizaţi, copiii străzii şi persoanele vârstnice dintr-un camin de bătrâni- socializarea cu acestia, strangerea legaturilor de parteneriat cu alte organizaţii non-guvernamentale băiemărene, ecologizare precum şi exprimarea gratitudinii faţa de persoanele care ne-au fost modele sau care ne-au inspirat.

Evenimentele se desfăşoară astfel:

Prima minune “Ziua Creativităţii” – 22 MARTIE 2009 – consta intr-o activitate educativ- distractiva pe care voluntarii o ofera tuturor copiilor băimăreni, o zi in care creativitatea este exploatata la maxim atat activitatile si jocurile desfasurate cat si prin realizarea de picturi pe faţă; actiunea are loc intre orele 14-18 la Centrul comunitar de activitati pentru tineri Y4U din cadrul Millennium Business Center, situat pe strada Vasile Lucaciu nr. 2.

A doua minune “Pentru toţi este o şansă” – 28 MARTIE 2009 – işi propune redarea încrederii în sine şi oferirea de sprijin în dezvoltarea unei imagini de sine pozitive pentru copii străzii ca rezultat al acceptării lor de către copiii provenind din familii şi medii diferite (incluziune socială); voluntarii vor discuta cu copiii străzii din zona gării, informandu-i despre alternativele care există pentru ei şi etapele care trebuie parcurse pentru a beneficia de o hrană caldă şi un cămin

A treia minune “Suflet pentru suflet” – 3 APRILIE 2009 – vizitarea unui cămin de bătrîni şi oferirea de mici surprize pentru aceştia.

A patra minune “Şi ei sunt ingeri” – 5 APRILIE 2009 – constă în desfăşurarea de către voluntarii asociaţiei de jocuri şi diferite concursuri distractive pentru copiii din Centru de plasament cu deficienţe Barbu DelaVrancea Baia Mare şi oferirea de mici cadouri.

ingeri

A cincea minune: “Mulţumesc celui care m-a inspirat” – 13 APRILIE 2009 – o actiune in care membri si voluntarii YMCA isi vor exprima gratitudinea fata de persoana care i-a inspirat , care le-a servit ca model.

A şasea minune “Trăiesc într-un oraş curat” – 11 aprilie 2009 – actiune de ecologizare a Pietei Millennium.

A şaptea minune “Impreuna pentru o lume noua” – 28 aprilie 2009 –intalnire cu mai mule organizatii non-guvernamentale in scopul initierii de parteneriate si consolidarii celor existente.

 

ecologizare